Dintre cei aproape 12.000 de oameni care au participat la preselecţiile pentru primul sezon al emisiunii „În al 9-lea cer” Simina Popa şi Claudiu Frâncu au arătat lumii întregi că sunt talentaţi şi ACASĂ le-a îndeplinit visul.
După ce au fost desemnaţi câştigători, ei au fost distribuiţi în telenovela „Regina”: „Când m-am înscris la concurs, nu numai că nu speram să ajung aşa departe, dar nici nu îmi imaginam că o să trec de prima etapă a emisiunii, însă juriul a văzut în mine ceea ce eu nu descoperisem încă. Până acum, acesta este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. Sper să am putere de muncă şi să nu dezamăgesc”, mărturiseşte Simina.
Şi Claudiu Frîncu este copleşit de lucrurile care i se întâmplă şi simte că trăieşte într-o poveste: „În primul rând, emisiunea mi-a schimbat viaţa prin faptul că am început să am mai multă încredere în mine. Apoi, a fost peste aşteptările mele faptul că lumea mă recunoaşte şi mă felicită pe stradă. Nu îmi imaginam că o să ajung aici şi sunt extrem de fericit”, spune Claudiu.
Tot în telenovela ”Regina” va juca şi Ninel Ciocoiu, ocupantul celui de-al doilea loc în cadrul concursului: „Emisiunea „În al 9-lea cer” mi-a îndeplinit cel mai mare vis şi iată că acum lucrez împreună cu regizorul Iura Luncaşu şi voi juca alături de marii actori din „Regina”, mărturiseşte Ninel.
Flavia Tronca, şi ea finalistă a concursului „În al 9-lea cer”, a fost distribuită în comedia romantică „Îngeraşii’: ”Această emisiune m-a adus acolo unde îmi doream cel mai mult şi viaţa mea s-a schimbat radical. Am ajuns să lucrez într-un proiect cu oameni pe care îi admiram şi pe care nu îmi imaginam că îi voi întâlni vreodată. Pentru mine este o mare realizare”, spune Flavia Tronca.
Din 29 august încep preselecţiile pentru noul sezon al emisiunii „În al 9-lea cer” şi orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16–35 de ani, din orice parte a ţării, este aşteptată în Bucureşti să intre în lupta pentru un rol într-o producţie Promance.
Click aici şi vezi noua pagină a telenovelei "Regina"!
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:00 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|