În premieră pe ţară, Teatrul Naţional din Bucureşti o prezintă pe actriţa Florina Cercel în spectacolul “Camerista”, după nuvela “Povestea cameristei Zerline” a apreciatului scriitor austriac Hermann Broch. Scriitorul a fost cunoscut pentru prima dată publicului din România în urmă cu mai bine de 30 de ani, datorită succesului piesei “Moartea lui Vergiliu”.
Florina Cercel ne va dezvălui povestea de viaţă a unei cameriste, o poveste în care fiecare va experimenta iubirea patimaşă, ura, gelozia, remuşcarea, păcatul, furia şi resemnarea omului în faţa destinului necruţător.
“Sunt extrem de bucuroasă că pot să aduc în faţa spectatorului bucureştean acest text intitulat „Camerista”, care aparţine unui scriitor clebru, cunoscut foarte bine şi jucat în spaţiul germanic. Rolul îmi prilejuieşte dezvoltarea unei palete largi de mijloace artistice şi aştept cu emoţie întâlnirea cu publicul bucureştean”, mărturiseşte Florina Cercel.
Echipa "Poveştirilor adevărate" a fost prezentă la marea premieră “Camerista” din 14 noiembrie, de la ora 19:00, la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, pentru a surprinde imagini inedite pentru telespectatorii ACASĂ.
Click aici şi vezi site-ul telenovelei "Regina"!
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
09:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
10:00 | MasterChef 180 min
|
13:00 | Iubiri fara hotar 180 min
|
16:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
18:00 | Calea spre iertare 120 min
|
20:00 | State de Romania 60 min
|
21:00 | Dragoste in Islanda 120 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | State de Romania 60 min
|
01:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
01:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
01:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
02:00 | Calea spre iertare 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Dragoste in Islanda 90 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|