Gerard Piqué și Clara Chia și-au spus Adio?

Gerard Piqué și Clara Chia și-au spus Adio?
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 10 Decembrie 2022

După ce relația lor a provocat cel mai mare scandal din showbizul spaniol, cei doi amorezi trec au ajuns la prima lor ceartă serioasă.

Vestea că idila controversată dintre starul fotbalului și tânăra de 23 de ani s-a încheiat la câteva luni după ce a început i-a făcut pe fanii Shakirei să zâmbească amar. Deși nu mai e nicio cale de împăcare între ea și Gerard Piqué, mulți sunt cei care ar vrea s-o vadă răzbunată pe artista columbiană, care a pătimit mult în ultimele luni de pe urma aventurii soțului său.

Presa spaiolă susține că mai tânăra Clara Chía nu ar fi suportat hărțuirea presei și nici batjocura colegilor de serviciu, atunci când s-a bucurat de favoritism în cadrul companiei Kosmos, deținută chiar de Gerard Piqué. Totodată, ar fi și înfuriat-o gândul că iubitul ei a trebuit să se revadă cu fosta lui parteneră de viață, chiar și numai pentru a stabili custodia celor doi copii al lor.

O altă problemă ar fi și faptul că starul echipei FC Barcelona se gândește serios să investească într-o nouă casă în Miami, Florida, pentru a fi mai aproape de copii. Ceea ce nu intră în planurile de viitor ale Clarei Chia, care nu se vede mutându-se peste Ocean, doar pentru a-i face un hatâr Shakirei.

În plus, timpul petrecut cu Milan și Sasha, weekend de weekend, îl ține pe Piqué departe de ea, ceea ce iarăși nu intră în calculele ei.

Cert e că, ultima oară când au fost văzuți ieșind în oraș, în timp ce ieșeau dintr-un restaurant japonez din Barcelona, Clara Chiar și Gerard Piqué păreau distanți și abătuți. Iar criza din relația lor s-ar putea adânci și mai mult, până la iminenta despărțire.

FOTO: Profimedia

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:30 iBani - Acasa primavara 2026
    15 min
    09:45 ProVerde - Acasa primavara 2026
    15 min
    10:00 Incurcatura mediteraneana
    120 min
    12:00 Abisul pasiunii
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Visuri la cheie
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    105 min
    02:15 Familia
    120 min
    04:15 Visuri la cheie
    105 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies