Gheorghe Hagi a devenit bunic! Nora lui a născut un băiețel

Gheorghe Hagi a devenit bunic! Nora lui a născut un băiețel
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 20 August 2025

La un an de la căsătoria religioasă a lui Ianis Hagi cu Elena, cei doi tineri au devenit părinți.

Bucurie mare în familia fostului internațional Gheorghe Hagi. Nora lui, Elena Hagi, l-a făcut bunic!

Soția fotbalistului Ianis Hagi a născut un băiețel perfect sănătos, aducând astfel primul nepot în celebra familie a „Regelui” Gică Hagi.

Deși vestea a fost confirmată astăzi, nașterea propriu-zisă a avut loc luni, pe 19 august, într-o clinică privată din București, într-o discreție deplină. Tânăra mămică se simte bine, iar bebelușul este sănătos și a primit nota 10 la naștere, potrivit unor surse apropiate familiei, citată de „Libertatea”.

Atât Ianis Hagi, în vârstă de 26 de ani, cât și tatăl său, Gică Hagi, care în februarie a împlinit 60 de ani, au fost extrem de emoționați de venirea pe lume a copilului, care marchează începutul unei noi generații în una dintre cele mai respectate familii din fotbalul românesc, chiar în momentul în care Ianis așteaptă să semneze un contract important cu Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel în ultimul sezon. Dacă lucrurile vor decurge favorabil, Ianis Hagi ar putea încasa un salariu anual în valoare de un milion de euro, aproximativ același pe care îl încasa și la Rangers, echipa la care a jucat în ultimii 5 ani.

Nașterea primului nepoțel în familia Hagi vine la scurt timp după ce familia a mai sărbătorit un eveniment important: căsătoria surorii mai mari a lui Ianis, Kira Hagi, cu afaceristul grec Thomas Ferfelis. Ceremonia religioasă a avut loc pe 29 iunie 2025 la Biserica Sfântul Visarion din București, iar petrecerea de nuntă a avut loc pe malul lacului Cernica, cu peste 1.000 de invitați, inclusiv nume din lumea sportului și culturii.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Dragoste pe bune
    105 min
    11:45 Abisul pasiunii
    195 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Visuri la cheie
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    75 min
    00:45 Inima de tigan
    90 min
    02:15 Familia
    120 min
    04:15 Visuri la cheie
    105 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies