La Deva, vedetele ACASA au organizat un concurs cu premii pentru fani

Data publicarii: 25 Octombrie 2006

Atmosfera a fost incendiară, publicul de peste 10.000 de persoane a fost încântat de prezenţa vedetelor în oraşul lor.

Show-ul a început cu un dans incendiar al lui Richmond Bachia, coregraful prinţeselor din “Iubire ca în filme”, iar în scurt timp pe scenă au urcat prezentatorii evenimentului, Cabral, Alexandru Papadopol şi Pavel Bartoş urmaţi de Adela Popescu, Dan Bordeianu, Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Adriana Nicolae, Steliana Bălăcianu, Sabina Brânduşe, Adina Galupa, Selena, Carmen Tănase, Lucian Viziru, Mihai Călin, Adrian Ştefan, Răzvan Fodor, Bebe Cotimanis, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu. Vedetele au semnat cartonaşe pe care le-au împrăştiat în mulţime, spre încântarea fanilor.

În afară de bucuria de a vedea un spectacol extraordinar, cei prezenţi la evenimentele organizate de “Caravana iubirii” prin ţară au şansa să participe şi la un concurs, care le oferă prilejul să câştige fiecare câte două premii - o căciulă inscripţionată cu “Iubire ca în filme” şi o geantă inscripţionată cu “Daria, iubirea mea”. Singura condiţie ca să câştige este să raspundă corect la câte o întrebare pe care o pun actorii cu privire la acţiunea din cele două telenovele (o întrebare din “Iubire ca în filme” şi o întrebare din “Daria, iubirea mea”).

Următorul oraş în care ajunge “Caravana iubirii” este Clujul. Evenimentul va avea loc la Sigma Shopping Center, miercuri, de la orele 17:00. Joi, caravana poposeşte la Oradea (Lotus Market) unde va mai exista, de la orele 19.30, încă un eveniment - actorii care joacă în filmul “Lacrimi de iubire” vor oferi autografe la Hollywood Multiplex şi vineri, urmează Timişoara, la Iulius Mall.

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Santa Diabla
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa toamna 2025
    30 min
    09:30 ProVerde - Acasa toamna 2025
    15 min
    09:45 iBani - Acasa toamna 2025
    15 min
    10:00 Restanta la iubire
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Santa Diabla
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Da-mi timpul inapoi!
    120 min
    23:30 Inima nu minte
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Pariu cu destinul
    135 min
    04:15 Da-mi timpul inapoi!
    105 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies