Cântăreaţa Emmy o acuză pe Sidonia , "prinţesa magiei albe", că i-a făcut o vrajă prin care i-au dispărut 3.000 de euro. Emmy a apelat la farmecele Sidoniei pentru a se împăca cu iubitul ei.
Emmy spune că a primit telefoane de ameninţare de la Sidonia, prin care "prinţesa magiei" îi cerea alte 2.000 de euro. Tânăra a făcut plângere la poliţie împotriva Sidoniei pentru înşelătorie, şantaj şi ameninţări.
Ghicitoarele au negat că Emmy ar fi fost pentru farmece la Sidonia şi au spus că tânăra a fost la soacra acesteia, la baba Margareta. Sultana, Atena şi Sunita sunt supărate că Emmy vrea să distrugă faima vrăjitoarelor şi au afirmat că Emmy a sunat-o chiar pe Sidonia şi a rugat-o s-o ierte pentru scandal, pentru că a fost pusă de cineva să filmeze, ca să le strice reputaţia.
Ghicitoarele spun că vrajele nu au funcţionat, pentru că Emmy nu a aşteptat să se împlinească termenul, până la Florii.
“Pot să iau câteva milioane, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât de mare e problema omului care vine la mine”, spune una dintre ghicitoare. Cu toate că la început au susţinut sus şi tare că nu au văzut-o niciodată în viaţa ei, cele trei vrăjitoare au mărturisit că o ştiau, de fapt, pe Emmy, pentru că aceasta a avut o relaţie cu un fiu al Sidoniei.
Vrăjitoarele i-au făcut o ofertă lui Emmy: să îi împlinească, gratis, orice dorinţă. Tânăra nu-şi mai doreşte acum nimic în afară de banii cu care a înşelat-o Sidonia.
Joi seară, la "Poveştiri de noapte", cele trei ghicitoare s-au eschivat să spună clar până la ce sumă poate duce o şedinţă de ghicit: "de la 100 de euro până la un milion", a declarat una dintre ele. Desigur, după cum aţi ghicit deja, se referea la un milion de lei vechi...
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S4 toamna 2025 60 min
|
| 10:00 | Luna perfecta 120 min
|
| 12:00 | Pacate din iubire 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 105 min
|
| 16:45 | Lectii de viata 60 min
|
| 17:45 | Sarutul otravit 75 min
|
| 19:00 | Pariu cu destinul 60 min
|
| 20:00 | Mostenirea 120 min
|
| 22:00 | Acea fata 120 min
|
| 00:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S4 toamna 2025 75 min
|
| 02:15 | Mostenirea 120 min
|
| 04:15 | Luna perfecta 105 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|