La Povestiri adevarate: Corneliu Vadim Tudor ii simte lipsa prietenului sau Ion Dolanescu

Ion Dolănescu a avut un singur secret. A iubit intens, a iubit enorm... însă i se părea că niciodată nu iubeşte de-ajuns! A încercat mereu să dăruiască tot mai mult, să-i copleşească pe cei din jurul său cu pasiunea din inima lui.

Acum, toţi cei pentru care a trăit întind braţele, iar el nu mai este ca sa-i strângă la piept, să le răspundă cu iubirea sa preţioasă, care-i făcea să se simtă aleşi, deosebiţi şi puternici.

Astăzi, cei care au simţit iubirea şi prietenia lui îl plâng neîmpăcaţi. Le-a rămas durerea şi amintirile. Vor păstra întotdeauna în suflet comorile pe care Ion Dolănescu le-a cântat şi le-a dăruit... bucuria de-a trăi şi de-a se dărui necondiţionat!

Ion Dolănescu a reuşit să se facă mereu auzit datorită muzicii sale. Muzica a fost povestea lui de viaţă. Vocea lui a fost minunea în care oamenii aveau nevoie să creadă. Prin cântece, marele artist a dat glas tristeţii şi bucuriei din sufletul său şi a făcut ca inimile românilor de pretutindeni să bată la unison.

Corneliu Vadim Tudor a fost invitat în studioul emisiunii şi a vorbit despre relaţia de prietenie pe care a avut-o cu marele nostru artist. Cei doi erau colegi de partid, iar Corneliu Vadim Tudor îşi aminteşte că, orice ar fi spus sau ar fi făcut Ion Dolănescu, nu se putea supăra pe el, pentru că era ca un copil mare. La el totul era frumos, nu avea nimic rău în structura lui. În plus, respecta mult portul popular. Chiar dacă uneori trebuia să poarte costum sau ţinute comode, nu renunţa niciodată la brâul specific costumului naţional.

Corneliu Vadim Tudor a aflat despre decesul lui Ion Dolănescu de la fiul acestuia, Ionuţ, care l-a rugat să-l ajute să ducă trupul neînsufleţit al tatălui său în foaierul Teatrului Naţional. El i-a sugerat că ar fi mai bine să-l ducă la Ateneul Român sau la la Opera Română, mai ales că solistul cântase pe scenele ambelor locaţii. Cu ajutorul lui Sorin Oprescu, Ion Dolănescu a putut fi vizitat înainte de a porni pe ultimul drum la Ateneul Român din Bucureşti.

Corneliu Vadim Tudor a venit în studioul „Poveştirilor adevărate” cu o suită de muzici naţionale, adunate de peste tot, a căror producere a costat foarte mult şi care au ajuns în multe colţuri ale lumii pentru a promova tradiţia românească. Pe unul dintre CD-uri există şi o melodie interpretată de Ion Dolănescu.

Elisabeta Turcu a venit la rândul ei în studioul emisiunii şi a mărturisit că îi este dor de Ion Dolănescu, alături de care a făcut multe turnee şi spectacole. Ea îşi aminteşte că nu l-a auzit niciodată vorbindu-i de rău pe colegi, pentru că era un om bun la suflet. Elisabeta Turcu a cântat o furmoasă melodie în memoria lui Ion Dolănescu, melodie pe care a dedicat-o şi fraţilor artistului.

Cursul vieţii nu poate fi oprit. Ion Dolănescu a plecat înainte să spună tot ce-ar fi avut de spus. De-aici înainte, în locul său vor glăsui cântecele sale, în care a strâns un cod al sau, toate valorile în care-a crezut: iubirea de fiu, iubirea de frate şi de tată, respectul, demnitatea, generozitatea şi frumuseţea sufletului omenesc. A cântat tot ce ne face cu adevărat oameni, tot ce avem mai bun, mai curat în noi.

Iubirea a fost pentru Ion Dolănescu cea mai mare avere, cel mai preţios dar, iar cântecele sale au fost chintesenţa vieţii şi a valorilor în care a crezut. Ion Dolănescu a plecat dintre noi, dar vocea fiului său, Ionuţ a reuşit să se ridice deasupra durerii şi a tristeţii din suflet. Cu emoţie şi tremur în glas, i-a închinat părintelui său drag un imn.

Ionuţ Dolănescu şi-a iubit enorm ambii părinţi, cu toate că aceştia s-au despărţit pe când el era foarte mic. El s-a străduit mereu să-i readucă împreună pe scenă şi a reuşit acest lucru de câteva ori. Ionuţ crede că a moştenit de la tatăl său dragostea de viaţă.

Cei care l-au cunoscut şi l-au iubit plâng acum după marele artist. Dumnezeu să-l odihnească în pace!