Naomi este hotărâtă să accepte umilinţe şi durere până când visurile ei ar putea să prindă contur, chiar dacă unii o vor condamna, pentru că nu o pot înţelege. "Cui îi convine să se ducă într-un bordel. O să mă duc şi o să fac sex, ca să supravieţuiesc şi ca să strâng bani să mă operez. Plec, pentru că mi-e teamă, parcă era mai bine când eram Florin Moldovan., a mărturisit Naomi plângând.
"Regret că mă întorc unde credeam că nu mă voi mai întoarce, regret că nu sunt un băiat normal. Dacă nu ai prieteni lângă tine, care să te întrebe măcar o dată pe zi, ce faci, eşti bine. Eu de şase ani de zile nu am iubit şi nu am fost iubită. Îmi iau clientul şi zic, uite, m-am măritat.
Naomi a fost bătută, tunsă şi umilită în plină stradă. Şi nu, nu pentru că e travestit! Ci pentru că există printre noi indivizi care-şi închipuie că numai ideile şi principiile lor sunt bune. Care cred că asta le dă dreptul să calce în picioare demnitatea umană. Naomi a suferit atât de mult încât vrea să uite, vrea să plece din ţară.
Îi pare rău că trebuie să plece, o doare enorm. Şi-a luat cu ea amintirile, trecutul, care-a încăput în câteva genţi. Are viitorul înainte ca să îşi şteargă rănile din suflet şi să-şi împlinească visurile.
Naomi este acum la Roma şi vrea să treacă şi pe la Vatican, să îşi găsescă liniştea sufletească.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 90 min
|
| 00:30 | Un destin la rascruce 75 min
|
| 01:45 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:45 | Leyla 105 min
|
| 04:30 | Pana ce banii ne vor desparti 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|