Lucian Viziru a început de două luni filmările pentru noul lui personaj. El se întoarce în “Regina” într-un rol cu totul diferit de cel pe care l-a interpretat în “Inimă de ţigan”.
“Diferenţele sunt atât în ceea ce priveşte aspectul fizic, cât şi în caracteristicile psihologice ale celor două personaje. Rubin nu are accent ţigănesc, are cu totul altă înfăţişare, inclusiv altă greutate decât Giani. A trebuit să slăbesc nouă kilograme pentru rolul acesta. Şi cum traficul din Bucureşti este infernal, am ales să merg cu bicicleta toată vara. Mi-am stabilit şi câteva reguli în alimentaţie şi aşa am reuşit să ajung la greutatea lui Rubin”, mărturiseşte Lucian Viziru.
Rubin este fiul ţiganului mafiot Don Luciano (Dan Condurache) şi este în acceaşi relaţie de rudenie cu Armando (Augustin Viziru) ca şi în viaţa reală: sunt fraţi. “Am mai jucat împreună cu Augustin în “Lacrimi de iubire”, dar este pentru prima oară când suntem fraţi şi pe micul ecran. Rolurile noastre sunt foarte diferite, spre deosebire de Armando, Rubin este foarte liniştit şi nu-i place deloc violenţa. Dar are şi el un viciu care îl ajută să depaşească frustrările şi neajunsurile pe care le-a avut în copilărie”, adaugă Lucian.
Începând de miercuri, 12 noiembrie, de la ora 20:30, îl puteţi vedea pe Lucian Viziru într-o revenire spectaculoasă, în telenovela “Regina”.
Click aici pentru a vedea site-ul telenovelei "Regina"!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Leyla 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 03:15 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|