Lorena Garcia (Yelena Maciel/Britt Falardeau) descoperă că soțul ei, Guillermo (Ángel David Díaz), este un asasin plătit care a fost recent implicat în tentativa de asasinare a lui Marco Aurelio Corona, un avocat prestigios din Caracas.
După eșecul tentativei, Guillermo și șeful său găsesc o soluție inimaginabilă pentru a-și duce planul la bun sfârșit: îi răpesc Lorenei fiul de 5 ani și o obligă să se infiltreze în casa lui Marco Aurelio (Aroldo Betancourt).
Astfel, șantajată că dacă va face altfel nu-și va mai vedea nicicând copilul, ea se dă drept infirmieră pentru a fi în preajma lui Marco Aurelio și pentru a avea ocazia de aur de a-l ucide și de „a termina” ceea ce soțul ei n-a fost în stare să facă până la capăt.

Și poate că lucrurile s-ar desfășura așa cum visează Guillermo dacă fiul lui Marco Aurelio, Alberto (Cristobal Lander), n-ar fi fost iubitul ei din adolescență, pe când lucra la casa de la țară a familiei sale. Iar revederea lor neașteptată face ca Lorena să aibă mari mustrări de conștiință.
Pentru a-și vedea fiul nevătămat, femeia va fi nevoită să ia o serie de decizii care îi va schimba complet viața. Un șir de evenimente tragice și răsturnări de situație se vor întâmpla în cursa spre salvarea propriului copil.
Serialul „Inimă trădată”/„Corazon traicionado” (2016) este difuzat în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00, pe Acasă TV.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa toamna 2025 15 min
|
| 10:00 | Anotimpul dragostei 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:15 | Visuri la cheie 105 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|