Vedeta a luat această hotărâre pentru că îşi doreşte ca timpul liber să îl aloce în totalitate fiului ei: “Vreau să îl văd pe bebe cum creşte, să nu pierd niciun moment important din copilăria lui, îl iubesc la nebunie. Zsolt deja a început să gângurească şi sunt foarte nerăbdătoare să îmi spună mamă, deja încearcă să pronunţe cuvinte scurte ca “haide” sau “igen”, mărturiseşte Nicoleta Luciu.
În plus, actriţa vrea să îşi acorde toată atenţia şi rolului din telenovela “Regina”: “Sunt adepta lucrurilor puţine şi făcute foarte bine, mai degrabă decât a celor foarte multe care nu îţi permit să realizezi cum trebuie tot ce ţi-ai propus. În plus, eu sunt şi o perfecţionistă, iar acum, din punct de vedere profesional, principala mea preocupare este strict legată de personajul Roza şi de participarea mea în telenovela “Regina”. Cifrele de audienţă dovedesc că este cel mai bun produs de pe piaţa din România, fapt care mă ambiţionează şi mai mult. Telespectatorii trebuie să fie alături de Roza, pentru că urmează momente importante în viaţa ei şi implicit şi a lui Thierry. Aşa că luând toate acestea în calcul, m-m hotărât că pentru moment voi renunţa la concerte şi mă voi dedica celor două roluri”, a mai adăugat Nicoleta Luciu.
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
09:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
10:00 | MasterChef 180 min
|
13:00 | Iubiri fara hotar 180 min
|
16:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
18:00 | Calea spre iertare 120 min
|
20:00 | State de Romania 60 min
|
21:00 | Dragoste in Islanda 120 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | State de Romania 60 min
|
01:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
01:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
01:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
02:00 | Calea spre iertare 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Dragoste in Islanda 90 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|