La doi ani după ce i s-a interzis să participe la Australian Open pentru că nu era vaccinat anti-Covid, Novak Djokovic a vorbit despre modul în care crede că a făcut toxiinfecție alimentară în timpul detenției sale din 2022 în Melbourne, Australia.
Într-un nou interviu pentru ediția de februarie a revistei „GQ”, jucătorul profesionist de tenis a povestit că a fost reținut în timpul Australian Open din cauza faptului că nu a fost vaccinat împotriva COVID-19. Având în vedere că la momentul respectiv făcuse recent COVID, Djokovic a fost dus la un hotel pentru a sta în izolare. El a fost apoi deportat din Australia cu o zi înainte de turneu, după o luptă juridică de 10 zile în care a încercat să obțină o derogare de la cerința de vaccinare din Australia.

Cu toate acestea, în interviul său recent, sportivul în vârstă de 37 de ani a susținut că a început să aibă „unele probleme de sănătate” atunci când a ajuns înapoi acasă în Serbia: „Mi-am dat seama că în acel hotel din Melbourne, am fost hrănit cu niște alimente care m-au otrăvit. Am descoperit unele lucruri când m-am întors în Serbia. Nu am spus asta nimănui în mod public, dar am avut un nivel foarte ridicat de metale grele în corp. Aveam plumb, un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”, a continuat Djokovic. „Am fost foarte bolnav. A fost ca o gripă, o simplă gripă. Dar când au trecut câteva zile după aceea, «o simplă gripă» m-a doborâ, pur și simplu.”
De 24 de ori campion de Grand Slam, tenismenul a adăugat că a fost tratat de o echipă medicală de urgență „de mai multe ori și apoi a trebuit să fac teste toxicologice”. Potrivit Food and Drug Administration, alimentele care sunt crescute, cultivate sau procesate pot avea plumb în interiorul lor.

În replică, cei de la Departamentul de Afaceri Interne din Australia au declarat că: „Din motive de confidențialitate, Departamentul nu poate comenta cazurile individuale.”
FOTO: Instagram
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Din toata inima: furtuna pentru doi 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 105 min
|
| 03:45 | Doctorul casei 45 min
|
| 04:30 | Visuri la cheie 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|