Actriţa va ateriza pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, duminică, 18 noiembrie, la orele 22.25, şi se pregăteşte pentru o zi foarte încărcată. Pentru celebra actriţă mexicană a fost scris un rol special, astfel că personajul pe care îl va interpreta Edith - Diana de Aragón este unul extraordinar. Diana vine cu un scop foarte precis în şatră unde va fi adusă de Cezara, personajul interpretat de Ana Maria Gheorghe.
Vedeta ACASĂ este foarte emoţionată şi nerăbdătoare să o revadă pe Edith şi să lucreze cu ea. Cele două s-au cunoscut în luna aprilie atunci când actriţa mexicană a venit pentru prima oară în România.
“Am fost profund impresionată de modestia pe care a afişat-o. S-a purtat de parcă ne-am fi cunoscut de o viaţă. Este un om minunat, ar fi frumos ca toată lumea să-i urmeze exemplul. De aceea, o aştept cu nerăbdare, sunt sigură că am multe de învăţat de la ea”, a declarat Ana Maria Gheorghe.
Diana de Aragón (Edith González) va avea câteva secvenţe foarte interesante, de o intensitate deosebită, şi cu alte personaje din şatră precum: Aurică (Gheorghe Dinică), Spania (Florina Cercel), Cristofor (Marin Moraru), Codruţ (Denis Ştefan), Roza (Nicoleta Luciu), Zambila (Ioana Ginghină) sau Argentina (Raluca Tătaru).
Episoadele din “Inimă de ţigan” în care va apărea Diana de Aragón (Edith González) vor fi difuzate anul acesta ACASĂ.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Leyla 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 03:15 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|