Într-un sat tradițional din Yucatan, Elisa (Briggitte Bozzo), o fetiță inocentă locuiește cu părinții săi, Augusto (Alejandro Camacho) și Estefania (Ludwika Paleta), și cu mătușa sa, Carmina (Sabine Moussier).
Pasională și rebelă, Carmina fuge din sat cu Rosendo (Cesar Evora), deși acesta este căsătorit cu Alfonsina (Blanca Guerra), iar cea care încearcă să salveze situația și să-i împiedice pe cei doi să facă o greșeală este însăși sora Carminei, Estefania. Aceasta se întâlnește cu Rosendo cu gândul de a-l convinge să nu își părăsească familia, însă în acel moment are loc o tragedie și cei doi își pierd viața într-un accident de mașină.
Pentru că simte că i-a fost furată fericirea, Carmina o consideră vinovată pe sora ei și, chiar și după moartea acesteia, vrea să se razbune. Ea profită de situație și-l face pe Augusto să creadă că, de fapt, soția lui era cea care avea o relație cu Rosendo.

Simțindu-se trădat, rănit, mințit, Augusto începe s-o privească pe Carmina cu alți ochi și se căsătorește cu ea, în ciuda faptului că nu o iubește. În același timp, Damian, fiul Alfonsinei, și Elisa devin prieteni apropiați, însă mama lui nu este acord cu relația lor și îl trimite pe acesta la studii în străinătate.
Dupa 10 ani, Damian (David Zepeda) se întoarce în sat cu logodnica lui, Florencia (Altair Jarabo), pe care o cunoscuse în Italia, și cu unchiul acesteia, Paolo (Sergio Mayer). Odată ajunși acolo, Paolo este fascinat de frumusețea Elisei (Angelique Boyer), dar pentru că aceasta nu-i dă nicio importanță, încearcă să o violeze. Damian apare la timp și o salvează pe Elisa din brațele lui Paolo.

Cum era de așteptat, Damian și Elisa se îndrăgostesc unul de altul, însă iubirea lor are de înfruntat nenumărate piedici. Însuși fratele lui Damian, Gael (Mark Tacher) va reprezenta un obstacol în calea fericirii lor, deoarece acesta o iubea pe Elisa încă din copilărie. Mai mult decât atât, tatăl Elisei nu este de-acord cu relația lor și amenință că îl ucide pe Damian. Iar soluția pe care o găsește Elisa pentru a-l salva este una complet neinspirată: să se căsătorească cu Gael.
Telenovela „Abisul pasiunii”/„Abismo de pasión” este difuzată la Acasă TV sâmbăta și duminica de la ora 12:00, câte 3 episoade.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Diamantul perfect 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 165 min
|
| 14:45 | Vino inapoi! 120 min
|
| 16:45 | Lectii de viata 75 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Familia 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:15 | Visuri la cheie 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|