Peste 200 de actori, ziaristi si invitati au fost poftiti sa ia parte la un eveniment plin de stralucire, iar pe covorul rosu cu totii s-au simtit ca la Hollywood. Evenimentul a inceput cu o ora inainte de difuzarea primului episod de ACASA cu o editie speciala a “Povestirilor adevarate”, transmisa in direct de pe covorul rosu dar si din clubul unde avea loc petrecerea. Primii sositi au fost Radu Valcan si Madalina Draghici, amandoi extrem de emotionati. Intr-o superba rochie aurie marca Krista&Joel, special creata pentru ea, Madalina Draghici, protagonista telenovelei “Iubire si onoare” a stralucit la bratul lui Radu Valcan: “Am emotii mari, imi doresc foarte mult ca lumea sa indrageasca si sa aprecieze produsul in care noi am investit atata munca si suflet. Este prima premiera ACASA si sunt coplesita de acest eveniment, ma simt asemeni unei vedete de la Hollywood cand vad atata stralucire, eleganta si rafinament in jurul meu”, marturiseste Madalina.
Si pentru Radu Valcan, interpretul lui Amir, prezenta pe covorul rosu in postura de actor a fost o premiera. Pentru a mai trece peste emotiile acestui inceput Radu si-a adus sustinatori de nadejde, familia. “Au fost aici cu mine si mama si fratele meu, amandoi si-au dorit foarte mult sa-mi fie alaturi in acest moment. Bunica a ramas fanul meu numarul unu si s-a uitat la televizor. Am asteptat cu mare emotie impresia ei, dupa vizionarea primul episod, mai ales ca ea este foarte critica. M-a sunat, m-a felicitat si mi-a spus ca este foarte mandra de mine. Desi nu imi place sa ma privesc pe micul ecran, am mai aruncat cate un ochi catre televizoarele din club”, spune Radu.
Una dintre aparitiile serii a fost Diana Dumitrescu, sosita direct de la filmarile din Turcia unde a trecut printr-o schimbare majora de look. ”Colegii au fost surprinsi de noua mea infatisare, am primit multe complimente. Am avut si de aceasta data emotii, mai ales ca veneam cu o schimbare impresionanta. Cele mai multe intrebari au fost legate de noul meu look, dar le-am spus tuturor ca pentru un rol sunt gata sa fac orice schimbare. Oxana este genul de personaj cameleonic care va aduce multe surprize in vietile tuturor celor din jur”, spune Diana. Pe covorul rosu Diana a stralucit intr-o rochie superba. “Rochia este din colectia Osklen, achizitionata de la magazinul Entrance. A fost o alegerea perfecta pentru acest eveniment”, spune Diana.
Pe covorul rosu, Adela Popescu a imbracat o rochie scurta, alba, creatie personala: “Este prima data cand apar la un astfel de eveniment cu o rochie scurta si m-am gandit la acesta culoare cu mult timp inainte. In tinuta mea de pe covorul rosu am incercat sa fac o combinatie intre mine si personaj. Trebuie sa recunosc ca aparitia mea, cu acesta noua culoare a parului de un rosu intens, a surprins pe toata lumea. Dar aprecierea a fost unanima si eu cred ca este o culoare care mi se potriveste foarte bine”, spune Adela. Interpreta lui Carmen din telenovela “Iubire si onoare” nu a venit singura la lansarea telenovelei: “Am avut parte de sustinerea verisoarei mele Ioana dar si de cea a parintilor si fratilor. Ioana a fost alaturi de mine la eveniment iar mama si tata acasa, in fata micului ecran. Mama mi-a trimis in permanenta mesaje, i-a placut foarte tare si rochita mea, dar si prestatia din film”, marturiseste Adela Popescu.
Evenimentul de lansarea a telenovelei “Iubire si onoare” a fost unul plin de fast. Ioana Ginghina a imbracat, special pentru acest eveniment, o rochie pe care chiar ea a gandit-o inspirata din “una dintre tinutele Polixeniei, din “Aniela”, Majda Aboulomosha o rochie trimisa special de mama ei, din Siria iar Nicoleta Luciu a aratat superb in rochia marca Sabres: “Mi-am dorit pentru aceasta seara speciala sa stralucesc la bratul iubitului meu, Zsolt. Am ales rochia in urma cu o luna si am avut emotii pana a fost gata. Sper ca cei de acasa, din fata micului ecran, sa aprecieze efortul nostru de a crea o lume plina de culoare”, spune interpreta Sorayei din telenovela “Iubire si onoare”.
Minutul de aur pe care telenovela ”Iubire si onoare” l-a inregistrat ACASA la ora 21.35, a fost de 7.9 puncte de rating si o cota de piata 22.1%. Astfel, in acest moment in care Amir o reintalneste pe Ilinca dupa noaptea de dragoste pe care au petrecut-o la malul Marii Egee, ACASA a fost lider de audienta in randul femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 49 de ani din mediul urban si a tinut telespectatorii cu sufletul la gura cu dorinta de a vedea ce se intampla in viitoarele episoade ale telenovelei.
Productia ”Iubire si onoare” de la ACASA a fost preferata tinerilor si a femeilor cu studii superioare din mediul urban, prezentand o frumoasa poveste de iubire dintre un arab si o romanca.
Finalul proiectiei telenovelei “Iubire si onoare” din Turabo Society Club a fost intampinat cu aplauze de toti cei prezenti. De luni pana joi, de la ora 20.30, ACASA ii invita pe telespectatori sa intre in lumea fascinanta a primei telenovele romanesti filmata si difuzata full HD, o productie care spune povestea de dragoste imposibila dintre o romanca (Madalina Draghici) si un seic (Radu Valcan).
Vezi materialul video cu au purtat vetele la acest eveniment pe www.perfecte.ro.
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024 45 min
|
09:45 | MasterChef 195 min
|
13:00 | Iubiri fara hotar 180 min
|
16:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
18:00 | Calea spre iertare 120 min
|
20:00 | State de Romania 60 min
|
21:00 | Vis de iarna 120 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | State de Romania 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S2 toamna 2024 60 min
|
02:00 | Calea spre iertare 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Vis de iarna 90 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|