Jenna (Laura Osnes) este pasionată de mică de struguri și vinuri, întrucât familia sa are o podgorie. Acum, ea are ambiția de a deveni Maestru Sommelier, o titulatură râvinită de mulți, dar rezervată doar celor aleși. Iar într-un domeniu dominat de bărbați, este un vis cu atât mai dificil de atins. Însuși iubinotul ei, Aidan (Matthew James Dowden), nu crede că ea ar putea reuși.
De altfel, Aidan este mult prea preocupat de restaurantul său, ca să se preocupe de reușitele iubitei sale sau de relația lor, el punând adesea preocupările profesionale mai presus de orice detaliu personal.

Plecată la podgoria familiei sale, unde a și început povestea ei cu vinurile, Jenna dă peste un nou angajat al părinților săi, argentinianul Marcelo Castillo (Juan Pablo Di Pace), care a fost numit managerul podgoriei lor.
Inițial, cei doi intră în conflict, Jenna nefiind deschisă să colaboreze cu el. Însă, atunci când acceptă să lase deoparte prejudecățile, ea își dă seama că poate învăța chiar multe de la el.
Iar apropierea lor o face să vadă mai limpede și stadiul real al relației sale cu Aidan, și oportunitățile noi care i se ivesc în cale.
Filmul „Un toast pentru dragoste”/„Raise a glass for love” (2021) este difuzat la Acasă TV duminică dimineață de la ora 10:00.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 03:15 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|