Trupa Re-Born a câștigat sezonul 16 „Românii au talent”

Trupa Re-Born a câștigat sezonul 16 Românii au talent
Citeste mai mult despre: Re-Born, marea premiera, Romanii au talent
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 30 Mai 2026

Într-un sezon în care emoția, diversitatea și momentele spectaculoase au cucerit publicul din întreaga țară, trupa Re-Born a câștigat, vineri seară, marele trofeu Românii au talent, sezonul 16, și premiul în valoare de 120.000 de euro.

După o finală plină de surprize și prestații memorabile, decizia telespectatorilor a fost clară, iar show-ul a fost lider absolut de audiență.

„Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum”, a declarat trupa Re-Born.

„Pentru mine, Re-Born înseamnă nivelul cel mai ridicat la care am putut să ajung eu, în calitate de coreograf, până acum. Este echipa de care sunt cea mai mândră, sunt mândră de toți copiii mei, dar Re-Born este ceva special și asta s-a văzut acum. De 6 ani lucrez cu toată echipa, dar cu cele mai mici ca vârstă lucrez de când erau prin clasa 0. Nu îmi vine să cred că am câștigat, eu nu conștientizez, am impresia că e doar în mintea mea sau că visez. O să treacă câteva zile până o să-mi dau seama că am câștigat. Le iubesc din toată inima mea pe fete și sunt cea mai mândră profesoară și mamă care există pe acest pământ”, a spus Mihaela Codreanu, coregraful trupei Re-Born.

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro. Tot în cadrul finalei a fost desemnat și câștigătorul premiului de originalitate. În urma votului desfășurat pe parcursul unei săptămâni, telespectatorii au decis că tot trupa Re-Born merită cei 10.000 de euro pentru autenticitatea momentului lor.

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului de vis.

Toți cei care vor să-și facă talentul cunoscut în fața a milioane de oameni și să intre în cursa pentru marele trofeu Românii au talent se pot înscrie în sezonul 17 aici.

 

Românii au talent – Aici începe!

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026
    60 min
    10:00 Adevarata mea dragoste
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Pariu cu destinul
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 Legea atractiei
    105 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Pariu cu destinul
    120 min
    04:00 Doctorul casei
    45 min
    04:45 Legea atractiei
    75 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies