Un nou personaj in “Inima de tigan”: Eric, interpretat de Razvan Popa

Un nou personaj in “Inima de tigan”: Eric, interpretat de Razvan Popa
Data publicarii: 28 Februarie 2008

În săptămâna 3-9 martie, ca un cadou de Mărţişor, ACASĂ difuzează telenovela “Inimă de ţigan” în fiecare zi, de la 20:30, iar distribuţia se măreşte şi se mai îmbogăţeşte cu un personaj nou.

Începând de luni, 3 martie, de la ora 20:30, telespectatorii îl vor vedea pe Răzvan interpretându-l pe Eric Weinberg, cetăţean german de origine română care se întoarce în ţară după mai bine de 20 ani, pentru a implementa programe sociale pentru minorităţile defavorizate.

Odată ajuns în România, Eric îşi doreşte foarte mult să refacă un traseu montan pe care l-a parcurs în tinereţe, însă se rătăceşte în munţi şi se accidentează. Cei care îl găsesc vor fi Irina (Andreea Pătraşcu) şi Codruţ (Denis Ştefan), care au hotărât să plece la Susai câteva zile, să fugă departe de probleme şi să reînvie povestea lor de iubire. Ei îl salvează pe Eric, fără să ştie ce rol important va juca acesta în vieţile lor.

În ceea ce-l priveşte pe Răzvan Popa, actor la Teatrul Naţional, care performează în prezent şi la Teatrul de Operetă în piesa “Broadway Bucureşti.”, iar cele mai recente filme în care a jucat sunt “Tinereţe fără tinereţe” în regia lui Francis Ford Coppola şi “The Dot Man” în regia lui Bruno Coppola, este la a doua colaborare cu postul ACASĂ. După “Iubire ca în filme”, actorul joacă acum în telenovela “Inimă de ţigan".

“Este o mare bucurie să fiu cooptat într-o echipă atât de bună. Personajul meu este complex, plin de farmec şi de intenţii bune cu cei cu care intră în contact, chiar dacă pentru unii ar părea malefic, iar pentru alţii pâinea lui Dumnezeu,” spune Răzvan Popa, care a filmat până acum atât în Buftea, cât şi la Susai, unde echipa a stat 3 zile. Ei au avut parte de un timp foarte frumos în fiecare zi, cu mult soare, dar şi multă zăpadă, singurele momente mai dificile fiind filmările de noapte când era foarte frig. Însă, după cum povesteşte Denis Ştefan, “a fost foarte amuzant şi ne-am simţit foarte bine cu toţii. Pe lângă filmări ne-am şi relaxat, am fost la piscină, ne-am plimbat cu Atv-uri şi cu snowmobile şi ne-am bucurat din plin de zăpadă”, spune actorul.

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Rivala mea
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Pana ce banii ne vor desparti
    120 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Cennet
    60 min
    23:00 Burlacii: Foc in paradis
    120 min
    01:00 Un destin la rascruce
    60 min
    02:00 Iubirea din mine
    45 min
    02:45 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies