„Burlacii: Foc în Paradis” începe în această seară, la 23:00, la PRO TV și pe VOYO

Burlacii: Foc în Paradis începe în această seară, la 23:00, la PRO TV și pe VOYO
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 14 Septembrie 2026

Iubirea intră în joc, iar trandafirul decide cine rămâne!

În această seară, la ora 23:00, PRO TV și VOYO dau startul celui mai nou reality show de dating, „Burlacii: Foc în Paradis”.

13 concurenți pășesc în vila din Turcia cu dorința de a-și da o nouă șansă iubirii, însă într-un univers în care atracția, emoțiile, competiția și surprizele se întâlnesc, nimic nu rămâne definitiv. În aceeași seară, telespectatorii vor putea urmări primul episod la PRO TV, iar pe VOYO vor fi disponibile, în avans, primele trei episoade.

Prezentat de Adelina Pestrițu, „Burlacii: Foc în Paradis” îi va purta pe telespectatori, de luni până joi, într-o poveste în care primele priviri pot deveni scântei, conexiunile pot fi puse la încercare, iar o singură alegere poate schimba complet dinamica grupului. În prima ediție, cei 13 concurenți vor păși pentru prima dată în vila din Turcia care devine, pentru o perioadă, locul în care iubirea, strategia și competiția se întâlnesc.

Karim Chaker, Tina Ulmeanu, Cristina Ionașcu, Nicoleta Balint, Robert Jărcălău, Bogdan Mocanu, Constanția Cornitel, Călin Alexandru Șerban, Laurențiu Suciu, Eda Csoregi, Petruța Anghel, Andreea Eremia și Robert Stancu intră în Paradis cu povești unice și așteptări diferite, dar cu aceeași întrebare: vor găsi aici persoana alături de care să înceapă o nouă poveste?

Unii vin după experiențe care i-au făcut mai precauți, alții sunt pregătiți să se lase din nou purtați de emoții, iar pentru unii această experiență reprezintă primul pas într-un univers complet nou. Primele întâlniri vor aduce rapid și primele impresii, simpatii și antipatii. „Sunt sătulă de dezamăgiri, sper ca așteptările mele să se împlinească”, spune Cristina Ionașcu, înainte de a descoperi dacă Paradisul îi poate oferi ceea ce caută. Pentru Bogdan Mocanu, experiența vine într-un moment în care încearcă să lase în urmă dezamăgirile și să creadă din nou în iubire: „Fetelor, nu știu ce o să-mi oferiți în Paradis. Depinde de voi. Am încetat să-mi caut dragostea.” Iar Constanția intră în competiție cu o strategie cel puțin neobișnuită: „E ca un manual de vrăjitorii. Se numește «Cum să-l faci să te ceară în șase luni și să-l faci să creadă că a fost ideea lui».”

Încă din prima săptămână, regulile devin clare: puterea este, pe rând, în mâinile băieților și ale fetelor. Ceremoniile Trandafirului vor deveni momentele în care emoțiile ating punctul culminant. Cine primește trandafirul își continuă aventura, în timp ce concurentul care rămâne fără trandafir riscă să părăsească vila.

„Săptămâna aceasta, băieții sunt privilegiați. Puterea este în mâinile voastre. Voi veți hotărî care dintre fete va pleca acasă. În această săptămână, o fată va părăsi casa în prima noastră Ceremonie a Trandafirilor. (...) Băieți, săptămâna următoare este rândul vostru să fiți eliminați”, anunță Adelina Pestrițu în prima ediție.

Dar, în Paradis, echilibrul nu rămâne niciodată același. Pe parcursul show-ului, noi concurenți vor intra în competiție, iar aparițiile lor pot schimba conexiuni deja formate, pot provoca noi apropieri și pot pune la încercare alegerile făcute până atunci. O conexiune care pare puternică într-o zi poate deveni incertă în următoarea, iar o nouă apariție poate schimba complet jocul.

În „Burlacii: Foc în Paradis”, concurenții nu luptă doar pentru șansa de a-și găsi un partener. La finalul competiției îi așteaptă și un premiu de 50.000 de euro. Între atracție și strategie, între emoții sincere și decizii dificile, fiecare concurent va trebui să descopere cât este dispus să riște pentru ceea ce își dorește.

Cine va găsi conexiunea pentru care merită să lupte? Cine va primi trandafirul și cine va fi nevoit să plece? Ce se întâmplă atunci când în Paradis apare cineva care schimbă toate regulile? Răspunsurile încep să apară în această seară, de la ora 23:00, la PRO TV.

Pe VOYO, telespectatorii pot urmări în avans primele trei episoade.

„Burlacii: Foc în Paradis” - de luni până joi, la PRO TV și în avans pe VOYO.

Program Acasa TV
  • Luni
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Rivala mea
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Pana ce banii ne vor desparti
    120 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Iubirea din mine
    60 min
    01:00 Inimi de cenusa
    120 min
    03:00 Alaca - iubire si tradare
    105 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies