Natalia Călin: „Vindeam de toate, inclusiv sicrie...”

Natalia Călin: Vindeam de toate, inclusiv sicrie...
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 09 Mai 2025

Sâmbătă, pe 10 mai, invitata emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde” cu Marius Manole este actrița Natalia Călin. Cum a ajuns să fie actriță, deși a picat de trei ori la examenul de admitere, unde și-a cunoscut soțul - actor și el - care este viciul ei sau ce ar face dacă ar fi abordată, pe plajă, de un tânăr musculos, aflați sâmbătă, de la 09:00 dimineața, pe Acasă TV.

Până să ajungă să fie o apreciată actriță, premiată de UNITER, Natalia Călin a picat de mai multe ori examenul la Teatru. „Sunt născută la Gherla, după care venită la București. Am terminat un liceu de mate-fizică, învățam matematică, fizică, ca după aia să ne facem ingineri. Dar aveam un cenaclu aranjat de profesorul de română, cu niște copii foarte talentați, unii chiar aveau o formație... te înscriai, puteai să reciți. Și am fost și la ”Cântarea României”. Toți prietenii și colegii mei sunt ingineri: unii fac hidrocentrale, unii au ajuns CEO pe la telefonii mobile. La mine, a fost un gând, de mic copil, să mă fac actriță. Mi-am dorit asta, nu știu de ce”.

Pentru a se întreține în timp ce își urma visul de a intra la facultate, Natalia Călin a fost vânzătoare. „Când am dat eu, erau 600 de fete pe opt locuri. Până să intru la facultate, am muncit, am fost vânzătoare. Vindeam de toate, inclusiv sicrie. Cel mai nasol că seara, eu fiind cea mai tânără angajată, pica măgăreața pe mine să spăl pe jos. Mi-era frică să dau cu mopul pe lângă sicriu. După ce m-au furat unii, m-au dat în șomaj. Am fost un dezastru, dar în fiecare dimineață când ajungeam acolo, băgam cheia în ușă și ziceam: ”Jur că o să reușesc”. Sunt Berbec, tenace. Eșecul te învață și te duce în față!”.

Spune că a urmat actoria pentru că acolo se regăsește cel mai bine. ”Eu, pe scenă, sunt mai liberă decât în realitate. Pe scenă, nu am inhibiții. În realitate, am”.

Natalia Călin și-a cunoscut soțul, pe Marius Rizea, pe trotuarul din fața facultății. Cei doi au împreună un fiu, dar drumurile lor s-au separat. „Nu am schimbat viața, am schimbat statutul. Era o căsnicie care nu era rea, dar nici nu mai era bună. Nu mai comunicam cum trebuia. A luat-o unul în stânga, altul - în dreapta. Suntem în continuare colegi, suntem părinții lui Radu și cam asta a fost. Nu e un act de curaj când te desparți. Ești un pic mai singură în cameră, este mai mult loc în pat”.

Pentru că a avut norocul să învețe meserie de la maestrul Dem Rădulescu, Natalia Călin își amintește și cu ce a rămas de la acesta. ”Dem Rădulescu era genial, un profesor absolut senzațional. M-a învățat să fiu punctuală, să lucrez cu oameni cu care nu pot să lucrez. Ne-a antrenat într-un fel foarte interesant. Și George Ivașcu, asistentul lui, ne-a ajutat enorm”.

Cum ar reacționa Natalia Călin dacă ar fi abordată pe plajă de un tânăr musculos, care este actorul din România alături de care nu-i place să joace, de ce nu mai arborează steagul pe 1 Decembrie și care este viciul ei, aflați într-o ediție specială a emisiunii „Întrebarea mesei rotunde” de la Acasă TV de sâmbătă, de la 09:00 dimineața și, în reluare, de la ora 01:00 noaptea.

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Flori insangerate S2
    120 min
    08:00 Speranta si mandrie
    120 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Ingerul razbunarii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Dragoste amara
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Speranta si mandrie
    135 min
    23:15 Trei surori S3
    60 min
    00:15 Dreptul la iubire
    60 min
    01:15 Flori insangerate S2
    120 min
    03:15 Leylifer
    105 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    06:00 Flori insangerate S2
    120 min
Modifică setările cookies