Cel mai probabil așa a gândit și tenismenul Victor Cornea (30 de ani), care a pregătit pentru iubita sa acest mare moment al cererii în căsătorie la câțiva kilometri deasupra pământului, adică în aer, în timpul unui zbor cu avionul spre Laponia.
„În acest decor magic către Laponia, Moș Crăciun mi-a lăsat o scrisoare pentru o persoană prezentă la bordul acestei aeronave. Dragă Andreea, de-a lungul anilor ai fost o persoană minunată și un dar pentru noi toți cei din jur. Totuși, cel mai frumos dar pe care l-ai oferit a fost iubirea pentru Victor. Astăzi, el are o întrebare foarte specială pentru tine”, a spus o însoțitoare de bord, la microfon, în timp ce sportivul se așeza deja în genunchi în fața iubitei sale.
Andreea Bălan (39 de ani), care habar n-avea că i se pregătește ceva, a fost emoționată până la lacrimi de gestul iubitului său și, în prezența celorlalți pasageri, a spus un mare DA.

Astfel, noua poveste de dragoste a cântăreței a avut parte de un prim moment unic în drumul ei către un ținut tot de poveste, Laponia, de unde acum transmite fericită imagini fanilor săi internauți.
„Iubire infinită și pură, sinceră și asumată. E dincolo de cuvinte, trecut, carieră și greutăți. El este omul care mi-a redat speranța iubirii și care mă face cea mai fericită. Am crezut că va fi un zbor cu spiriduși către Laponia, dar am fost surprinsă dincolo de vise și așteptări. Victor mi-a oferit acolo unde petrece majoritatea timpului, în zbor către turnee și totodată mai aproape de divinitate”, a explicat artista și alegerea inedită a acestui loc pentru marea cerere.

Și, pentru că alături de ei s-au aflat și fetițele Andreei, Ella și Clara, dar și băiețelul lui Victor, Luca, cântăreața a spus cum au perceput acest eveniment: „Copiii noștri au trăit emoții intense și acum au un exemplu minunat. Iar faptul că am avut 150 de suflete care s-au bucurat pentru noi a fost magic. Sunt recunoscătoare pentru tot!”, a susținut vedeta și în mediul online.
FOTO: Tiberiu Arsene/Andreea Bălan Facebook
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Sarut de octombrie 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Gusturi portugheze 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Gusturi portugheze 90 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|