Neconsolată, fiica lui Horia Moculescu nu-și poate lua încă adio de la el: „Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu”

Nidia Moculescu e devastată de pierderea tatălui său, reputatul compozitor care avea 88 de ani.

Vestea că Horia Moculescu a trecut în neființă a îndurerat întreaga lume artistică. Internat la secția de Terapie Intensivă a Institutului „Matei Balș”, în urma mai multor probleme de sănătate, maestrul a murit la vârsta de 88 de ani. Acesta s-a luptat în ultimii 17 ani de viață cu o afecțiune numită neurom Morton, care îi provoacă dureri puternice și a necesitat mai multe intervenții chirurgicale.

El a lăsat în urmă o fiică în vârstă, pe Nidia Moculescu, cu care avea o relație extrem de strânsă.

Iată de ce pierderea sa o găsește pe Nidia descumpănită și însingurată: „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi, tăticule, o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost, care nu mai are ecou”, a scris Nidia Moculescu, pe un grup de prieteni.

Mesajul său este de-a dreptul cutremurător și de-o sensibilitate tangibilă: „Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț, Tată, asta….”

„M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei, de fapt ochii tăi, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.”

„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei...", a mai scris Nidia Moculescu pe acel grup de prieteni.

Fiica lui Horia Moculescu a vorbit și cu „Cancan” despre legătura specială pe care încă o avea cu tatăl ei într-un interviu emoționant acordat cancan.ro: „Sunt tristă și am un gol imens în suflet”, a afirmat Nidia Moculescu. Întrebată care au fost ultimele cuvinte spuse tatălui ei, Nidia a declarat: „Te iubesc”.

Referitor la conexiunea pe care o avea cu celebrul ei tată, Nidia a recunoscut că aveau o relație specială și că „așa va fi toată viața. Azi noapte m-am pus în pat și i-am zis: Noapte bună, tati! Relația cu el a fost specială. Am 35 de ani și am ales să fiu alături de tatăl meu.”

„Tatăl meu este icoana mea”, a punctat Nidia Moculescu. „O să continuu cu munca. O să continui emisiunea de la radio a tatălui meu, o să îmi trăiesc viața pe un curs normal.”, a mai spus tânăra.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Horia Moculescu a fost depus în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase' din București, unde au venit să-i aducă un ultim omagiu colegi, prieteni și admiratori. 

Funeraliile compozitorului au fost programate pentru duminică, 16 noimebrie, la Cimitirul Bellu.

FOTO: Facebook