Trupa Spice Girls s-ar putea reuni din nou, după mai mulți ani în care fetele nu au mai lucrat împreună la un proiect comun. Varianta ca Victoria Beckham să revină pe scenă a fost exclusă, dar posibilitatea de a le vedea împreună într-un alt context este foarte posibilă.
În prezent, se crede că artistele britanice pregătesc un documentar pentru a-și celebra cariera muzicală de succes și, mai ales, impactul cultural pe care l-au avut în anii ’90.

„The Sun“ a contactat surse apropiate grupului și se pare că producția va fi foarte costisitoare, deoarece ar necesita intervenția uneia dintre marile platforme de streaming, precum Netflix sau Amazon Prime.
„Este puțin probabil ca un astfel de show să vadă lumina zilei la BBC sau ITV. Ar costa foarte mulți bani și, de asemenea, se caută o expunere internațională, întrucât Spice Girls au milioane de fani în întreaga lume“, a declarat o sursă apropiată trupei.
Primele speculații cu privire la acest ipotetic documentar au venit direct de la Mel B, cunoscută sub numele de Scary Spice în anii ei cei mai populari. Interpreta a dezvăluit în urmă cu câteva luni că ea și Geri Horner, Mel C, Emma Bunton și Victoria Beckham s-au întâlnit cu realizatorii filmului „The Last Dance“, aclamatul documentar despre Michael Jordan, pentru a reedita formula cu ele ca protagoniste.
„Regizorul și întregul concept al documentarului au fost foarte, foarte buni; de asemenea, modul în care a fost filmat. Așa că am vrea să avem propria noastră versiune“, a explicat ea, lăsând să se înțeleagă că proiectul nu va trece cu vederea ciocnirile și rivalitățile care au avut loc între fete de-a lungul colaborării lor.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Diamantul perfect 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 165 min
|
| 14:45 | Vino inapoi! 120 min
|
| 16:45 | Lectii de viata 75 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Familia 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:15 | Visuri la cheie 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|