Surpriză! Corina Dănilă, alias Ana din „Numai iubirea”, s-a căsătorit în secret acum 5 ani

Surpriză! Corina Dănilă, alias Ana din Numai iubirea , s-a căsătorit în secret acum 5 ani
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 02 Decembrie 2025

Vedeta primei telenovele românești și-a refăcut viața departe de ochii curioși ai publicului.

Corina Dănilă rămâne una dintre cele mai iubite actrițe, după marele succes al telenovelei „Numai iubirea”, prima producție de acest fel realizată în România și difuzată la Acasă TV. După primul său divorț de jurnalistul Valentin Moraru și la ani buni după ce a pus punct și relației sale cu pilotul Norris Măgeanu, tatăl fiicei sale, Riana, Corina Dănilă a dezvăluit că și-a refăcut viața în urmă cu 7 ani și că este căsătorit de cinci ani.

„Soţul meu este un om bun şi blând, este un actor talentat şi un programator deştept, se numeşte Dorin Enache şi suntem împreună de 7 ani şi căsătoriţi de 5 ani şi jumătate, şi legal, şi în faţa lui Dumnezeu”, a spus Corina Dănilă în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai.

Discretă cum o știm, actrița n-a dat mai multe detalii despre căsnicia sa, în schimb a spus despre fiica sa, acum ajunsă la maturitate, că „astăzi are 22 de ani şi este un om foarte asumat, foarte cald, cordial, cu respect faţă de oameni, cu iubire faţă de oameni, dar şi foarte pragmatic.”

Continuându-și cariera de actriță, dar și de prezentatoare de televiziune, Corina Dănilă își amintește de perioada în care a jucat în telenovela „Numai iubirea” ca fiind „copleșitor”. „A fost copleşitor şi nu doar pentru mine, ci pentru toţi colegii care am participat la acest prim proiect numit "Numai iubirea", prima telenovelă românească. Dar cred că extraordinarul, colosalul succes înregistrat în acea perioadă i-a surprins şi pe cei doi vizionari, Adrian Sârbu şi Ruxandra Ion. Cu siguranţă se aşteptau la un mare succes, dar nu cred că au anticipat magnitudinea lui. A fost, într-adevăr, copleşitor! Totul venea în valuri, după fiecare episod se înregistrau audienţe fabuloase, extraordinare şi da, a fost o foarte mare surpriză pentru noi toţi.”

Întrebată dacă s-a simţit ecplisată de Oana Zăvoranu, Corina Dănilă a spus : „Nu, o iubeam şi o iubesc pe Oana Zăvoranu, ea însăşi e un personaj. Oana aşa e, acum o ştim cu toţii, am văzut-o şi o vedem în continuare. Nu, nu m-am simţit eclipsată de ea. Oana şi-a jucat rolul cu foarte mare convingere şi cu adevăr rolul care i s-a încredinţat. (...) Oana la filmări venea şi punea de la ea, adăuga de la ea, păstra linia în sine şi ce trebuia să se întâmple, dar Oana îşi construia cu totul rolul, deci nu putea fi interpretat de altcineva.”

De atunci, însă, Corina Dănilă n-a mai apărut în proiecte similare: „După încheierea filmărilor la "Numai iubirea" n-am mai primit propuneri. A fost o decizie de comun acord cu familia mea şi cu şefii trustului să nu merg mai departe într-o altă producţie şi atunci n-am mers mai departe cu telenovelele. Nu desconsider în niciun fel acest gen de producţie. În acea perioadă, foarte mulţi colegi din breaslă nu acceptau ideea de-a juca în telenovele. Ulterior, foarte mulţi au ajuns să joace, să le placă, să-şi construiască roluri remarcabile.”

Ar mai juca în seriale? „Am învăţat să nu spun Nu niciodată. (...) Am jucat într-un alt serial de televiziune, s-a numit "Primăverii", pe TVR 2. Îmi doresc foarte mult să joc în seriale, îmi doresc foarte mult ca Televiziunea Română să producă seriale de oricare ar fi ele, istorice, telenovele, de ce nu? (...) Nu mă simt ignorată (de regizorii români, n.r.) Cu siguranţă, mulţi dintre ei nu se gândesc la mine în momentul în care îşi doresc o distribuţie. Apelează la agenţiile de casting. Eu sunt prezentă în agenţiile de casting, însă marea majoritate nu mă cheamă foarte des la castinguri, pentru că se gândesc că sunt în televiziune, că am nişte contracte de exclusivitate, că nu pot. Sau foarte mulţi m-au asociat doar cu telenovela. (...) Însă eu activez în teatru, lucrez în teatru, mă vede lumea în ţară şi în Bucureşti.”

Totuși, spune ea, Anii aceia de „Numai iubirea” au fost niște ani extraordinari. Anul de Pro TV Chișinău, în care am pregătit o echipă de 15 colegi tineri, care au rămas după mine la Chișinău, toată perioada a fost de succes. (...) Poate că sunt o persoană privată în viața privată, o persoană publică mai retrasă, dar acolo unde sunt, pe scenă, în fața telespectatorilor, sunt cu adevărat eu, cea care o știe omul de acasă și care mă vede pe stradă”.

FOTO: Instagram

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
    08:00 Inimi de cenusa
    60 min
    09:00 Drumul catre Soare
    60 min
    10:00 Inima tradata
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Jocuri de putere si pasiune
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Curajul de a te iubi
    120 min
    19:00 Alaca - iubire si tradare
    120 min
    21:00 Inimi de cenusa
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Drumul catre Soare
    60 min
    00:00 Fructul oprit
    60 min
    01:00 Inimi singuratice
    210 min
    04:30 Trei surori S3
    90 min
    06:00 Santa Diabla
    120 min
Modifică setările cookies