O adaptare după celebrul serial turcesc „Micuța rază de soare” (2022), regizată cu mână de maestru de TelevisaUnivision sub titlul „Regalo de amor”, această producție a cucerit deja milioane de spectatori pe Las Estrellas între iunie și noiembrie 2025.
Isabella Fonseca Duarte (Alejandra Robles Gil) trăiește într-o bulă de fericire alături de soțul ei, Mauricio. Totul pare idilic, până când aceasta descoperă că el nu doar o înșală, dar are și o fiică, pe Valentina (Almudena Lopez), trecută în acte ca fiind a ei. Șocul e urmat de o tragedie: Mauricio moare într-un accident, lăsând-o pe Isabella singură, îndatorată până peste cap și cu o copilă pe care nu o cunoaște.

În același timp, Eugenio (Chris Pascal), moștenitorul imperiului „FM y Asociados”, se luptă să țină familia unită în jurul tatălui său, aflat în comă, și al dispariției misterioase a surorii sale, Fedra. O confruntare violentă între Mauricio și Fedra, la care Eugenio asistă neputincios, devine punctul de pornire al unui val de evenimente care vor schimba totul.
Telenovela „Darul iubirii”/„Regalo de Amor” este difuzată la Acasă TV în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00, câte două episoade.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Sarut de octombrie 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Gusturi portugheze 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Gusturi portugheze 90 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|