Vladimir Drăghia a făcut, până la 20 de ani, înot de performanță. „M-am născut în 1986, la maternitatea din Galați, într-o zi cu foarte multă ninsoare. Pe vremea mea, în martie ningea. Am stat destul de mult cu bunicii, după aia - cu părinții, până pe la 12 ani. La 12 ani, fiind parte din centru olimpic român la înot, am plecat la Brăila. Am înotat cu Diana Mocanu. Suntem de aceeași vârstă. Ne-am antrenat împreună. Cea mai mare parte a vieții, până la 20 de ani, eu am făcut înot fără să-mi doresc vreun titlu. Înotam din obișnuiță. Nici măcar nu știam că pot să mă las de înot. Pentru mine, asta era normalitatea. Mi-am dat seama că eram profund nefericit. Târziu, am realizat că nu am fost talentat la înot. Doar eram foarte muncitor. Am o grămadă de medalii și am inclusiv un titlu internațional, dar prea multă muncă pentru prea puține rezultate”.
După ce a urmat Facultatea de jurnalism, Drăghia s-a îndreptat către televiziune: „Am început să devin cunoscut când am ajuns la București, arătam bine datorită înotului, am început să merg la castiguri, am început să iau castingurile, să filmez și așa am ajuns cunoscut. Mi se pare că devine din ce în ce mai greu să fii definit de o meserie. Dacă e să mă întrebi ce facultate am terminat, am terminat Jurnalismul. Dar meseria pe care o am? Cea mai mare parte a timpului, mi-o dedic îngrijirii copiilor. La 7 mă trezesc, mă îmbrac, ajut la pregătirea copiilor, pentru școală, respectiv grădiniță, îi iau cu mașina, la întoarcere, iau o cafea pentru soție, încep să răspund la mailuri, să dau mailuri - pentru proiectele mele din TV, din online, după care mă duc la cafea cu prietenii, după care am joc de padel, apoi se face după-amiază, iau copiii de la școală, îi duc să mănânce și o duc pe Zora la jiu-jitsu. Trei zile pe săptămână, fac asta cu ea. Face performanță, a fost la Europene, acum două zile s-a întors. Fac și eu cu ea, cu antrenor separat. Apoi, acasă, se face 20.30, le pregătim de somn. E o viață foarte bună, recunosc”.
Vladimir Drăghia crede că generația tânără nu înțelege în ce constă fericirea pentru că e prea protejată. „Cei din noua generație sunt foarte sensibili și nu au avut ocazia să se murdărească pe mâini. Să le fie foame. Păi, eu, o mare parte din adolescența mea, mie mi-a fost foame cea mai mare parte a timpului. Foame fizică. Adică, eu făceam atât de mult antrenament și mă hrăneam la internatul la care stăteam și îmi era totul timpul foame. Și pentru că mi-a fost tot timpul foame, în fiecare zi din viața mea, eu acum, când am mâncare, sunt fericit!”
Artistul recunoaște că își iubește soția și o consideră una dintre cele mai frumoase femei. „E foarte greu să o înșeli pe Alice, pentru că este una dintre cele mai frumoase femei, din punctul meu de vedere, pe care le-am văzut ever. Faptul că nu am înșelat-o nu e neapărat un merit al meu. E greu să o înșeli. Cu cine să o înșeli?”
Ce semnifică tatuajele de pe brațul lui, de ce nu are țesut adipos, ce spune despre colegii lui de la „Desafio: Aventura”, care este următorul lui proiect și care este secretul fericirii, aflați doar sâmbătă, 9 mai, de la ora 09:00 dimineața, la Acasă TV, în cadrul emisiunii „Întrebarea Mesei Rotunde”.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Dragostea iti da aripi 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Cinci ani mai tarziu 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:15 | Cinci ani mai tarziu 105 min
|
| 06:00 | Iubire si pacat 120 min
|